Nume emblematic al Societații Romane de Radiodifuziune, Lucia Popescu Moraru face parte dintr-o generație de exceptie a redactorilor postului public: nascută în mai 1943, absolvă Conservatorul de muzica ,, Ciprian Porumbescu” (muzicologie – dirijat) – timp în care a fost si componentă a celebrului cor Madrigal (condus de Constantin Marin,Citește continuarea

„Fericirea nu exista. Atunci cand spui „Sunt fericit!”, ai fost deja. Nu poti sa pui mana pe fericire. Daca ajungi sa spui „Sunt fericit!”, inseamna ca aceasta constatare a trecut prin constiinta ta si deja ai lasat-o in urma. Aceea e fericirea care a fost, care nu mai exista. DumnezeuCitește continuarea

Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acestCitește continuarea

Pe scena vietii, la fel ca si pe scena de teatru, unele roluri sunt mai frumoase, altele mai putin frumoase. Ai greseli dar ai si momente de aura, ai momente cand simti ca nu mai esti stapan pe tine si incepi sa improvizezi. Important este ca atunci cand cortina seCitește continuarea

În zorii zilei de 25 decembrie 1933, în prag de Crăciun, se năștea în Giulești, la periferia Bucureștiului, un băiat. Părinții (Petre, funcționar la poștă, și Jana – casnică) au decis să-și înregistreze băiatul după Anul Nou. Astfel, Gheorghe Dinică apare în certificatul de naștere ca fiind născut pe 1Citește continuarea

Astazi a avut loc ceremonia de inaugurare a Aleei Comediei. Evenimentul a fost organizat  de Teatrul de Comedie si este un proiect al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic in parteneriat cu Teatrul de Comedie. La ceremonie au participat apropiati ai famililor celor comemorati dar si trecatori si iubitori de teatru.Citește continuarea